Viaţa pe un peron

“ Cât de orbi suntem în fiecare dimineață. Se luminează această stea pe care ne naştem şi murim, iar noi nu găsim ceva mai bun de făcut decât să ne controlăm, plictisiți sau grăbiți ceasul.”

Un bărbat şi o femeie se întâlnesc pe peronul unei gări pustii. El este profesor şi a fugit din oraşul în care locuia, terorizat de îmblânzitorii de cobre. Ea se numeşte Eleonora şi şi-a părăsit la rândul ei oraşul de teama dresorilor de câini. Gara în care cei doi aşteaptă pare ruptă de lume: ceasul nu funcționează, iar pe un panou sunt notate orele sosirilor şi plecărilor, însă nu şi destinațiile trenurilor. În apropiere nu se află decât o mlaştină, iar dincolo de ea – deşertul. Profesorul şi Eleonora sunt convinşi ca pot începe aici o viață nouă, până în ziua când din pustiu îşi fac apariția îmblânzitorii de cobre, dând târcoale refugiului lor.Un bărbat şi o femeie se întâlnesc pe peronul unei gări pustii. El este profesor şi a fugit din oraşul în care locuia, terorizat de îmblânzitorii de cobre. Ea se numeşte Eleonora şi şi-a părăsit la rândul ei oraşul de teama dresorilor de câini. Gara în care cei doi aşteaptă pare ruptă de lume: ceasul nu funcționează, iar pe un panou sunt notate orele sosirilor şi plecărilor, însă nu şi destinațiile trenurilor. În apropiere nu se află decât o mlaştină, iar dincolo de ea – deşertul. Profesorul şi Eleonora sunt convinşi ca pot începe aici o viață nouă, până în ziua când din pustiu îşi fac apariția îmblânzitorii de cobre, dând târcoale refugiului lor.

Octavian Paler – Viata pe un peron